417 <bis> 418 (educatie: "14.27.28.32.57"/\"127.248").

by Virgil Nicula, Mar 28, 2015, 2:00 PM

Unde este locul studiului individual in pregatirea elevului, astazi?

Imi permiteti sa nuantez cele spuse intr-un precedent articol, dupa parerea mea corecte si legate mai ales de metodica predarii, cu precadere de tinuta si stilul discursului didactic in sine. Ne-am indepartat usor, usor de problema "coruptiei" la nivel inalt al olimpiadelor nationale de matematica (O.N.M.) care a fost extinsa si la celelalte discipline. Consider benefica aceasta "deturnare" a dezbaterii deoarece printre cei indreptatiti sa judece fenomenul "coruptiei" la nivel inalt este in primul rand omul de la catedra, care in principal are misiunea de a construi profilul moral (in plan educativ) si apoi de a forma (in plan instructiv-general) pe viitorul membru al unei societati normale, in spirit competitiv.

Sensul clasic, si adeseori actual, sensul unic (defectuos) al desfasurarii unei ore (predare, fixare, test sau examinare orala) - de la profesor catre elev - dupa parerea mea, trebuie sa devina firesc, adica o dezbatere in care si profesorului sa i se puna intrebari, elevul sa aiba unele nedumeriri, pareri, opinii diferite, bazate pe un studiu individual (lecturi, exercitii care nu apartin neaparat temei pentru acasa). In final s-ar putea intampla ca si profesorul sa plece cu tema pentru acasa daca nu reuseste in timp util (maximum cinci minute) sa rezolve sau sa raspunda problemelor ridicate sau intrebarilor puse de unii elevi.

Recomand elevilor sa-si "bombardeze" dascalul cu intrebari (la care nu au gasit un raspuns compatibil cu modul lor de a gandi) sau probleme (pe care nu au reusit sa le rezolve, uneori chiar si cu ajutorul eventualelor indicatii parintesti). Sa-si "stoarca" profesorii ca pe o lamaie, ca pe un prosop. Ii asigur ca ii vor face o deosebita placere profesorului. Imi amintesc ca in urma cu ani buni, imparteam tabla in patru si pe fiecare sfert cei patru elevi prezentau cele patru solutii ale unei aceleeasi probleme incat uneori imi era jena sa prezint si solutia "profesorului" (corecta, insa plina de detalii, deoarece se adresa rezultantei clasei). La examinarea orala, elevul se prezenta la catedra cu carnetul de note, caietul de tema si ori cu caietul de recuperare (cei care aveau lacune din precedentul trimestru sau an) ori cu caietul de performanta (cei care au dovedit ca au inteles profund problemele puse, ca au imaginatie - act creator - in rezolvarea acestora).
Colegul meu, regretatul profesor Dorin Moraru (liceul I. Creanga, liceul M.Viteazu) glumea trist, in ultimul timp, ca se simte nevoit sa dea un anunt la mica publicitate, citez :" predau premiant an-2000, contra corijent an-1975 ".

Revin. In spatele unui asemenea mod du-te-vino, ca intr-o masina de tesut, de desfasurare a unei ore (de la profesor la elev, dar si invers, de la elev la profesor) se ascunde sau sta nu numai tema pentru acasa dar si un temeinic studiu individual (bibliografie bine aleasa, reviste de profil etc). Aceasta inclinatie spre studiu individual se cultiva si se formeaza inca de la clasele primare. Va ofer cateva exemple din cresterea propriului copil (fetita). La opt anisori, ma tot intreba ce inseamna unele cuvinte pe care le-a intalnit in lecturile ei, la T.V. sau aiurea. Atunci i-am recomandat sa-si cumpere un caiet-dictionar de dimensiuni mici pe care sa-l poarte permanent asupra ei si in care, oridecateori intaleste cate un cuvant neinteles, sa-l scrie in acest caiet si apoi acasa sa le caute intelesul in M.D.E. (micul dictionar enciclopedic). Daca s-a umplut o foaie cu asemenea cuvinte atunci, dupa ce a descoperit intelesul lor, sa rupa si sa arunce foaia respectiva. Repeta procedeul, chiar daca unele cuvinte pot aparea din nou in acest caiet. Va asigur ca in cel putin un an copilul va scormoni singur in M.D.E. sa caute cuvinte noi pe care nu le-a auzit inca, dar dorind sa le afle intelesul. Altadata, m-a intrebat daca exista Dumnezeu (o invatase bunica rugaciunea "Tatal nostru"). I-am aratat biblia (pe care am primit-o de la parinti cand m-am casatorit) si i-am spus sa caute acolo raspunsul. Era in clasa a II - a. Ea a invatat sa citeasca cu adevarat pe biblie, aceasta "poveste minunata" si a copilariei mele. Dar oare astazi mai exista studiu individual ?Oare astazi elevul isi dezvolta imaginatia si prin lecturi particulare ? La asemenea intrebari voi incerca sa raspund in "episodul urmator". Numai bine si aveti grija de ce-i de la scoala ca de proprii vostri copii.


Recomandam elevilor inainte de a se duce la teatru, de exemplu sa vada piesa "Regele Lear", sa caute la biblioteca sau in biblioteca personala (mai exista asa ceva astazi?) unul din cele XVII volume de teatru "Shakespeare" si sa citeasca piesa respectiva unde fiecare vers este o perla, uneori o vorba de duh, o reflectie. Astfel, la teatru se va confrunta nu numai cu subiectul piesei, dar si cu regizorul, decoratorul, croitorul, coaforul etc, adica intreaga echipa de realizare a piesei. Intr-un fel si-a imaginat in urma lecturii si altfel o vede transpusa pe scena. Poate intelege astfel si modificarile aduse prin conceptia regizorala. Astfel, in laboratorul mintii sale, elevul isi poate emite pareri personale relativ la piesa vazuta, care ar putea diferi de alte pareri, chiar consacrate.

Nu de mult un Prim Ministru al M.Ed.C. spunea ca tema pentru acasa sa nu depaseasca , per total, doua ore. Ulterior, un alt Prim Ministru al aceluiasi departament spunea ca nu trebuie sa mai fie tema pentru acasa, ele trebuie facute in clasa, la ore. Dar poate un elev doreste sa aprofundeze anumite capitole ; si el trebuie sa respecte aceste "indicatii pretioase" venite de la o asemenea instanta suprema ? In aceste conditii, unde mai este locul studiului individual ? Se ocupa cineva astazi de timpul liber al elevului?! Altadata, locul de joaca era curtea scolii. Astazi, avem paznici care impiedica accesul in curtea scolii. Pe vremea mea aveau loc competitii sportive in scoala la care participau si echipe ale strazilor invecinate.

Sunt trei case sfinte : casa parinteasca, scoala si biserica in care trebuia sa intri cu piosenie si respect, daca se poate chiar desculti (in papuci speciali, ca la anumite muzee sau ca in credinta musulmana) si care sa fie permanent deschise si bucuroase de oaspeti. Imi cer scuze ca m-am abatut, oarecum sentimental, de la tema initiala ; acordati-mi totusi unele circumstante atenuante deoarece astazi nu-mi regasesc copilaria de altadata. Atunci Profesorul de Matematica m-a chemat la cancelarie (vai ce frica am tras !) sa-mi prezinte doua carti (cele doua volume de Teoria numerelor ale lui Eugen Rusu) si mai multe numere din revista Gazeta matematica in care erau "pene" (cateva foite de hartie) care mentionau ce sa citesc (note, articole, probleme rezolvate) si ce sa rezolv (numerele problemelor) pana pe data de ... Va puteti inchipui ca profesorul venise montat la scoala sa ma puna la treaba, adica performanta (de fapt, sa ma culeaga de pe maidan). Usor mi-am revenit din emotie si profesorul, vazand ca ezit a face ceea ce spune, mi-a declarat solemn ca este numai vina mea, deoarece luasem singurul din clasa nota 10 la ultimul extemporal. Alaturi de parintii mei, pe acest profesor Gh. Racovita (liceul D. Bolintineanu) il port in sufletul meu si intreaga cariera de profesor nu am facut altceva decat sa ma straduiesc a-l imita, desi am convingerea, chiar si la aceasta varsta, ca este inimitabil.

In concluzie, astazi locul studiului individual este preluat de meditatii in particular, uneori chiar la mai multe discipline. Se pare ca incet, incet, pregatirea in particular se va substitui scolii. Mai ales ca nu se fac pentru performanta, ci pentru insusirea cunostintelor de baza, pentru promovarea semestriala sau anuala. S-ar putea sa exagerez, insa trag un semnal de alarma. Aici pe undeva, ma identific cu profesorul universitar Gigel Militaru, insa pe alt palier. Eu sunt ingrijorat de cauze, Dansul este ingrijorat de consecinte. Impreuna poate din transferul de la cauza la efect, putem imbunatati sistemul de invatamant romanesc, culmea, prin traditia lui !


Timpul liber al elevului.

Minunată poveste! Copilul sărac din Firijba Vâlcii (<= click), ajuns cercetător la NASA. O concluzie se poate desprinde din aceasta poveste. Scoala are nu numai menirea de a-i pregati si educa pe copii pentru viata, dar si a descoperi inclinatia, vocatia sau talentul fiecaruia si a-l orienta si sprijini pentru a urma ceea ce il indeamna mintea si inima acestuia sa faca. Ar fi foarte bine ca statul sa construiasca, pentru inceput in cateva orase si comune, asezaminte gen "Palatul copiilor" cu cercuri organizate pe diferite discipline sau meserii unde copiii sa-si petreaca timpul liber in mod placut, constructiv si cu respect pentru lucrul bine facut, adica instruiti de profesionisti si nu "dupa ureche". In caz contrar ii vom gasi fara supraveghere in timpul liber pe maidane sau la un colt de strada distrandu-se cu strivirea cosurilor de gunoi sau cu lovirea masinilor parcate. Parintii vor afla mult prea tarziu cat de talentat este copilul lor intr-un anumit domeniu. Timpul liber al copilului sa fie supravegheat si bine gestionat de catre parinti si in lipsa acestora de catre stat, eventual contracost.

Imi sunt dragi parintii care in limita posibilitatilor incearca sa-i gaseasca ocupatie copilului in timpul liber. De exemplu, parintele poate incerca o ocupatie sau cate poate "duce" copilul dintre: un profesor de pian, un profesor de engleza, cantaret in corul unei biserici, un instructor de tenis, inot sau schi, balet, la un club de volei, baschet sau fotbal etc etc. Toata "pregatirea" aceasta inseamna de fapt ca "a invatat sa cada" si va sti oricand sa se ridice dupa o cadere pentru a-si continua drumul. Intr-un weekend fetita mea a fost intrebata de o buna prietena cu care deseori isi petrecea si concediile daca in scoala a invatat inot, tenis, schi si tenis de masa ca prea le stie bine pe toate. Fetita mea a intors capul spre mine si i-a raspuns: "tati este de vina, de mica imi spunea "baieţelul tatii" nu pentru ca si-ar fi dorit asa mult sa aiba si un baiat, ci pentru ca mie imi placea sa ma joc mai mult cu baietii; asa ca am ajuns sa am si in timpul liber un program saptamanal de "educatie fizica"; mergeam cand era zapada la munte (Sinaia, Predeal etc) la sfarsitul fiecarei saptamani unde invatam schi cu instructor, la un club (Steaua) aproape de casa unde am invatat tenis cu antrenor, la un bazin ("Tineretului") unde am invatat inot cu antrenor iar tenis de masa m-a invatat tati, "autodidact". Va puteti imagina ce mandru s-a simtit tati, adica EU in clipele acelea ... Acum deja am experienta, imi supraveghez in State nepotii la inot, tenis, baschet sau la schi (dincolo de doua state cu avionul, ca aici nu prea am vazut "deal" si "vale"). Cititi si articolul scris de Florin NEGRUTIU pe site - ul Republica : "
Copiii nu trebuie lasati liberi".

"Pledoarie pentru meseria de profesor".

Talentul, dibacia, arta, spuneti-i cum vreti, apartine profesorului de la catedra care stie sa imbine insusirea cunostintelor cu crearea unei atmosfere destinse care sa permita printre altele si educatie; sunt suficiente "pretexte" in clasa care sa ofere comentarii placute, glume, uneori "autocritice", cu destinatie educativa. Insa respectul profesorului nu se naste prin "glumitele" din timpul orelor ci printr-o tinuta consecventa, identica cu sine insusi nonstop, incheind promisiunile prin respectarea lor, aprecierile sa aiba confirmarea clasei etc. Construiesti scenarii care sa creeze o fereastra asupra viitorului fiecarui elev in parte, evidentiind caile de reusita. Pe scurt, la ora trebuie sa fii nu numai actor, dar si propriu-ti regizor. Nu mai spun ca trebuie sa suplinesti intreaga echipa de realizare a "spectacolului". Este o meserie in care iti asumi mari riscuri de nereusita. Traiesti si simti  cu adevarat cum cel din fata ta capata conturul pe care l-ai proiectat din momentul in care l-ai primit prima oara in clasa si in sufletul tau.  Ora trebuie sa fie "o joaca serioasa" fara ca ei sa bage de seama, un "spectacol" sui-generis care se construieste si se joaca in timp real. Iata frumusetea unei asemenea meserii. Nu este suficient sa fii "doctor" in profesie. Mai este nevoie de o launtrica dragoste fata de "nou-nascutul" din fata ta, aluatul proaspat,  care in niste maini pricepute devine pufos si parfumat ca de sarbatori. Elevul trebuie sa se simta liber, sa  poata exprima o parere personala sau sa nu impartaseasca opinia profesorului, ca se poate bizui pe tine ca il asculti pana la capat, insa sa-l "inveti" (si sa dovedesti si tu) a purta un dialog civilizat, eventual cu punct si virgula pentru ora viitoare, scormonind intre timp argumente noi sau eventual in final, cu fruntea sus, cu ochii atintiti in ochii tai sa recunoasca (nu numai el, dar si profesorul) adevarul in cele spuse de "adversar". Iti trebuie nu numai multa rabdare, dar si multa imaginatie pentru a rezista la asemenea dialoguri, mai ales ca ai uneori de confruntat o clasa intreaga.  Va rog, nu abandonati aceasta meserie, este cea mai frumoasa din lume, cu toate dificultatile ei. La inceput este greu, intre timp devii profesionist in "ale educatiei" daca pui suflet si intreg talentul tau in a "slefui" o roca care in mod sigur isi poarta diamantul ei. Odata iesite la suprafata, aceste diamante iti apartin in toata stralucirea lor. Esti cel mai bogat om din lume, precum un geolog care a dat "marea lovitura", insa al sufletului omenesc.

$\boxed{\triangle\ ABC\ \mathrm{with}\ \overline{\overline{\{a,b,c\}}}=3\ ,\ \mathrm{the\ circumcircle}\ w\ ,\  \mathrm{the\ point}\ M\in (BC)\ \mathrm{and}\ \{A,D\}=AM\cap w\ .\ \mathrm{Prove\ that}\ \frac {MB}{MC}=\frac {c(c-a)}{b(a-b)}\iff DA=DB+DC\ .}$

Manuale ... Am propus ministerului cu multi ani in urma sa realizeze un concurs de "manuscrise" in jurul unui singur manual la aceeasi disciplina, mai exact un concurs de "autori" dintre care sa se aleaga doar unul si care sa fie editat de Editura Didactica si Pedagogica care pe vremea aceea era subordonata ministerului. Se realizau astfel trei deziderate: unicitatea manualului; manualul ar fi avut un pret cu mult mai mic si care ar fi produs economii la buget care ar fi permis ca o parte dintre manuale sa fie gratuita. Noapte buna!

Daca as fi fost inca profesor in activitate, nu m-ar fi deranjat lipsa manualului de matematica. Cu cat il vom primi mai tarziu, cu atat voi fi mai incantat sa apelez la "manualul" din stanga creierului meu si la "culegerea de probleme" din dreapta acestuia. Mai ales ca manualul de matematica este cel mai "curatel", altfel spus foarte rar atins de elev. Voi pierde cel mult 5/10 minute la sfarsitul orei pentru a scrie pe tabla tema pentru acasa. Si sa nu va mire daca in felul acesta elevii mei vor deveni mai bine pregatiti la matematica si cu mult inainte de a se prosti din nou dupa promisa aparitie a manualului ...

Echivalarea intre gradul I si doctorat.

@ VV. Cu tot respectul, nu credeti, totusi, ca exista o diferenta intre cel care a sustinut examenele de grad si are si doctorat si cel care a echivalat doctoratul cu gradul I? Intr-un fel, ar trebui sa se faca o diferenta, cred eu...O zi frumoasa!

@ AT. Sincer, eu nu as plati spor pentru doctorat, cine face doctoratul ar trebui sa-l faca pentru o functie care impune acest lucru (remunerata ca atare) ... daca pentru angajarea pe o functie nu e obligatoriu doctoratul de ce trebuie remunerat?

@ EU. Indraznesc sa va intreb: "Dvs., profesor cu gradul I, de ce v-ati straduit sa deveniti doctor in specialitate si pe cheltuiala statului in perioada de pregatire?". In pregatirea unui profesor din inv. preuniv. sunt suficienti cel putin trei ani de facultate (pentru gimnaziu!) si eventual masteratul (doar pentru liceu!). Cunostintele noi si profunde insusite si certificate prin doctorat nu sunt destinate imbunatatirii inv. preuniv, ci inv. univ. si mai ales unui institut de cercetare. Va raspund eu: calea pe care ati ales-o este un looping "jenant" prin care veti parasi curand inv. preuniv. pentru a va lansa acolo unde "doctoratul" este o portita spre inv. univ. sau cercetare si de ce nu, chiar in administratia publica (legiuitoare sau executiva) si daca se poate, strecurat prin usa din spate in politica cum ne-a dovedit "intelectualitatea" din ultimul sfert de veac. Un ministru al inv. ar trebui sa inteleaga ca inv. preuniv. are nevoie de "doctori" cel mult in "stiinte ale educatiei" si n-ar risipi banii pentru celelalte discipline. Pentru a deveni asistent univ. trebuie sa ai doctoratul si acesta nu este platit. Pentru a deveni profesor preuniv. nu este necesar a avea doctoratul si daca intamplator ai doctoratul, acest fapt nu se identifica cu o prestatie deosebita la catedra si nu ar trebui sa fie platit, ci eventual sa se tina seama de existenta acestuia cand se evalueaza sau se certifica prin calificative prestatia deosibita a "doctorului" la catedra, de exemplu prin "salariu de merit", "profesor emerit" etc etc. In rest, sa auzim numai de bine, doctor in matematica V.N !

P.S. Sunt pe pozitia 28 in
TOP100 printre colaboratorii G.M.B. (Gazeta Matematica, Bucuresti). Pentru a ma identifica dati un click catre sfarsitul ultimului rand din "semnatura" pe TOP 100. Weekend placut!

@ VV. Nu prea ati nimerit-o, de data asta, doctoratul nu m-a tentat niciodata! Vorbeam despre niste principii...atat! Mie mi se pare ca cel care se inscrie la doctorat "are ceva de spus"! Adica, in matematica si nu numai, vine cu ceva nou! Mie imi place munca la catedra, eu sunt din aia de ai lui Ceausescu cu facultati de 5 ani, cu masterul dupa, deci...nu! Eu sunt mai..."mititica" asa...cateva probleme propuse prin GM, prin diferite reviste de specialitate, dar...fara doctorat! Nici eu nu incurc marfa cu ambalajul, ca sa zic asa: cercetarea cu munca la catedra. In schimb, chiar cred ca trebuie facuta diferenta, undeva, intre cele doua categorii mentionate anterior! Week-end placut si d-voastra!

@EU. Doamna, ma bucur ca sunteti profesoara de matematica si ca "nu am nimerit-o". Mesajele noastre se inscriu pe o traiectorie care curand va disparea dincolo de orizont. Eu sunt pensionar din 2001 si doctor in matematici din 1980 la Universitatea din Bucuresti cu doi conducatori, academicienii Alexandru Froda (intre timp decedat) si Nicolae Teodorescu (fost decan la fac. de mate-fiz). De fapt ma adresasem unui virtual potential profesor cu gradul I si ambitios sa devina doctor. Va invit pe
AoPS care adaposteste My (math)blog si care ofera matematica gratuit profesorilor si tinerilor talentati de pretutindeni la toate varstele si la toate nivelele de pregatire. Sper ca-l cunoasteti si ati comunicat propriilor elevi existenta acestui site, o inepuizabila fantana cu "apa vie" a cunoasterii de sine si a tot ce ne inconjoara. Va invit aici pentru a intelege mai usor problemele frecvente (cu mult mai dificile decat cele de matematica) care apar in domeniul educatiei la nivel preuniv. Va doresc multa sanatate si vacanta placuta!

Va impiedica cineva sa va continuati dialogul?! Chiar nu suportati ca "altii" sa gandeasca "altfel"?! Voi incheia cu propria mea parere: invatamantul preuniversitar nu are nevoie de "doctori" in etapa actuala cand scoala a ajuns un "ghiveci de spanac cu dovlecei" prin modele succesive gen "pedagogie Waldorf" si sub stricta supraveghere a Comunitatii Europene prin teste PISA la care se adauga o saptamana "Scoala altfel" cand se freaca "menta" de se incinge internetul ...

Teorema lui Pitagora are cel putin 118 demonstratii ... Vedeti aici. Daca este vorba de a-ti da gradul I sau doctoratul, atunci in lucrare trebuie sa apara "creatia" ta anterioara prin mentionarea adreselor unde pot fi gasite probleme propuse, note sau articole matematice originale si care le poti folosi in dezvoltarea continutului de facto al lucrarii propriu zise alaturi de alte cunostinte devenite intre timp clasice si generatoare de rezultate originale. In matematica, plagiatul nu exista sau este usor de recunoscut si de regula avem "creatie" sau "aplicatie" dincolo de 75% :cl20: :D Chiar si atunci cand o problema are cel putin o solutie, matematicianul incearca sa gaseasca o alta solutie prin alte mijloace. De exemplu, o problema de geometrie poate fi rezolvata sintetic, analitic, cu ajutorul numere complexe, prin folosirea coordonatelor baricentrice, geometrie proiectiva etc etc.

Fantastic! Am ajuns sa putem folosi acum cel mai inovator program software anti-plagiat romanesc, 100 % performant, 100 % gratuit ! Elimina plagiatul din orice lucrare de diploma. Fie ca este vorba de o simpla lucrare de licenta sau de o disertatie master, de o lucrare de grad didactic sau chiar de o teza de doctorat, orice lucrare de diploma trebuie sa nu includa in continutul sau elemente plagiate, totale sau partiale (sursa). Weekend plăcut ! VN

P.S. Inainte de a echivala doctoratul cu gradul I, recomand min. inv. sa elbereze un certificat prin care sa mentioneze ca lucrarea respectiva este "curata" in ceea ce priveste testul de plagiat pentru a evita aparitia ulterioara a unor situatii ridicole. Ma refer la orice domeniu, stiinte sociale, ale educatiei sau exacte.

GAZETA de SUD. Mihai MACI (opinie): "Analfabeti si nefunctionali" <= click => http://www.gds.ro/Opinii/2017-08-04/analfa...efunctionali-2/ Si noi, profesorii din preuniversitar, activi sau pensionari, discutam despre eea gradului I cu doctoratul. "Roadele" se vad cu ochiul liber prin parcurile in care tineretul nostru isi petrece timpul liber de dimineata pana seara, ca deseori nu mai gasesti o banca libera pe care sa te asezi pentru a te odihni un pic la umbra citind "Gazeta de Sud" ...

@ ELA. Merită discutat pe seama acestui articol. Are multe părți verosimile. Cert e că ne zbatem într-un triunghi al educatiei greu de inteles pentru fiecare vârf în parte și, în acelasi timp, dornic de a da vina pe celălalt vârf: salarizare onestă și "reconfigurare de traseu", așa văd eu.


Dragul meu Fl., pe mine nu prea ma mai intereseaza subiectele unui forum deoarece in mare parte se refera la partea financiara, regulamente scolare, gradatii I sau II (inclusiv gradatiade merit sau premii), doctorat sau hartogaraie cronofaga inclusiv politica etc etc si mai putin la educatie, tehnici didactice sau concursuri scolare ilustrate prin exemple sau printr-o oferta concreta de realizare. Probabil de aceea apar pe forum destul de rar. Mai mult ma straduiesc la cafenea sa va plimb pe mapamond, sa va distrez sau sa va trezesc interesul si pentru alte preocupari decat politica si "bani, bani si numai bani". In realitate urmaresc atragerea profesorilor si elevilor catre revista GMB (Gazeta Matematica din Bucuresti) si mai ales pe site AoPS unde am deschis chiar My(math)blog prin care insist de mult (din 2005) sa dovedesc ca se poate face performanta la matematica si in tara mea, chiar la nivel planetar. Weekend placut!

Va sfatuiesc sa nu ratati nici un concediu si sa iesiti la pensie la momentul potrivit sau daca se poate, cu doi/trei ani mai devreme! Sanatate inainte de toate inseamna "petrecerea timpului liber cu prieteni si in aer curat la propriu si la figurat, fara discutii politice sau justitiare". Altfel veti tanji dupa "tinerete fara batranete" ca aici http://www.almeea.ro/incredibile-sfaturi-a...ste-100-de-ani/

Cum ii cunosti pe oamenii fericiti? Ati incercat vreodata sa identificati oamenii fericiti dupa chipul sau conversatia lor insotita de gesturi intr-un grup de prieteni?! Un eventual raspuns il puteti "descoperi" aici.

Amintiri, amintiri ...

Buna ziua ! Ieri am ramas cu cel mic (clasa a V - a) acasa. Dupa ce ne-am jucat baschet pe driveway vreo 20 de minute, am intrat in casa si ne-am asezat la masa pentru a servi o salata de fructe. La un moment dat il rog sa se gandeasca la un numar. Imi raspunde ca n-are chef de matematica. Insist si adaug "inmulteste-l cu trei, scade 7 si da-mi rezultatul". "Mi-a dat  rezultatul 2" zise el si dadea semne sa se ridice de la masa. "Da", zic eu, "te-ai gandit la 3". "Asta-i tot?!" intreba el. "Mai jucam odata, vrei?!" zic eu. "Da, dar o singura data" zise el  dupa care adauga  "gandeste-te la un numar, inmulteste-l cu 5,  aduna 9  si spune-mi rezultatul". Zic "29" si aud in secunda urmatoare "te-ai gandit la "4". Imi venea sa-l "mananc" de atata fericire. Ii straluceau ochii de placere. Am intrat impreuna  in piscină sa ne racorim, insa n-am apucat sa ma racoresc si la "creier". M-a "chinuit" vreo jumatate de ora cu probleme inventate de el prin care ghicea un numar care-mi trecea prin cap si supus la diferite operatii cu rezultat final cunoscut. Cand parintii au venit acasa i-a pus  pe fiecare sa se gandeasca la un numar. Nu stiu cat voi mai trai, dar nu voi uita niciodata aceasta zi. Weekend placut !

P.S. Frumoase amintiri cu bunicul, minunate amintiri cu nepotii, care-ncep cu "n-am chef!" si se termina cu "mai vreau!". Asa e si la scoala, dar mai rar ...
$$\mathrm{END}$$
This post has been edited 306 times. Last edited by Virgil Nicula, Oct 18, 2017, 7:40 AM

Comment

0 Comments

Own problems or extensions/generalizations of some problems which was posted here.

avatar

Virgil Nicula
Archives
+ October 2017
+ September 2017
+ December 2016
+ October 2016
+ February 2016
+ September 2013
+ October 2010
+ September 2010
Shouts
Submit
  • orzzzzzzzzz

    by mathMagicOPS, Jan 9, 2025, 3:40 AM

  • this css is sus

    by ihatemath123, Aug 14, 2024, 1:53 AM

  • 391345 views moment

    by ryanbear, May 9, 2023, 6:10 AM

  • We need virgil nicula to return to aops, this blog is top 10 all time.

    by OlympusHero, Sep 14, 2022, 4:44 AM

  • :omighty: blog

    by tigerzhang, Aug 1, 2021, 12:02 AM

  • Amazing blog.

    by OlympusHero, May 13, 2021, 10:23 PM

  • the visits tho

    by GoogleNebula, Apr 14, 2021, 5:25 AM

  • Bro this blog is ripped

    by samrocksnature, Apr 14, 2021, 5:16 AM

  • Holy- Darn this is good. shame it's inactive now

    by the_mathmagician, Jan 17, 2021, 7:43 PM

  • godly blog. opopop

    by OlympusHero, Dec 30, 2020, 6:08 PM

  • long blog

    by MrMustache, Nov 11, 2020, 4:52 PM

  • 372554 views!

    by mrmath0720, Sep 28, 2020, 1:11 AM

  • wow... i am lost.

    369302 views!

    -piphi

    by piphi, Jun 10, 2020, 11:44 PM

  • That was a lot! But, really good solutions and format! Nice blog!!!! :)

    by CSPAL, May 27, 2020, 4:17 PM

  • impressive :D
    awesome. 358,000 visits?????

    by OlympusHero, May 14, 2020, 8:43 PM

72 shouts
Tags
About Owner
  • Posts: 7054
  • Joined: Jun 22, 2005
Blog Stats
  • Blog created: Apr 20, 2010
  • Total entries: 456
  • Total visits: 404398
  • Total comments: 37
Search Blog
a